Concepția „integrării” s-a dezvoltat în corelație și — în bună măsură — sinonimă cu normalizarea vieții persoanelor/copiilor cu handicap. Punctul de vedere cel mai frecvent cu privire la relația dintre cele două este că normalizarea constituie mai degrabă scopul general (idealul), în timp ce integrarea reprezintă mijlocul, modalitatea principală de atingere a acestui scop.
Integrarea, în sensul cel mai larg, este definită de UNESCO ca un ansamblu de măsuri care se aplică diverselor categorii de populație. Termenul este relativ și se poate aplica tuturor copiilor și indivizilor, tuturor aspectelor vieții umane. Integrarea a fost și este considerată în prezent scopul însăși al educației speciale.
Integrare și incluziune
Unii autori consideră că termenul „incluziune” este un stadiu avansat al procesului de integrare, de unde și sintagma „școala pentru toți”. Termenul de „inclusiv” reflectă capacitatea unui grup de a primi și a oferi resurse pentru participarea tuturor.
Formele și accepțiile integrării au în vedere atât școlaritatea, cât și profesionalizarea sau adaptarea la viața socială, în general.
Declarația de la Salamanca, 1994
Școlile de masă cu o orientare incluzivă reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare, care creează comunități primitoare, construiesc o societate incluzivă și oferă educație pentru toți.
Nivelurile integrării
Literatura de specialitate distinge o anumită procesualitate a integrării, prezentată de mai mulți autori printr-o structură pe patru niveluri. Primul se referă la integrarea fizică, ca nivel incipient. Cele patru niveluri se află în relații de interdependență, formând un continuum care presupune creșterea progresivă a sferelor de cuprindere, de la integrarea fizică spre integrarea socială, funcțională și societală.
O versiune mai sintetică prezintă Ainscow și Haile-Giorgis (1998): din perspectiva lor putem vorbi de o integrare spațială (a fi prezent), integrare socială (a participa) și integrare funcțională (a contribui efectiv).
Învățământul integrat
Învățământul integrat reprezintă modalitatea instituționalizată de școlarizare a copiilor cu CES, în structuri școlare cât mai aproape de cele obișnuite. Privită din perspectiva integrării, școala reprezintă spațiul unde are loc un schimb intercultural al valorilor, într-o manieră activă, caracterizată prin participare și implicare.
Într-o societate multiculturală, educația trebuie să pună accent nu doar pe împărtășirea unor noi modele de socializare și de percepție a propriei persoane în relație cu semenii, ci și pe construirea de comunități incluzive durabile.
Principii cadru
În opinia mai multor autori, promovarea educației integrate în învățământul de masă debutează cu următoarele principii cadru: toți elevii au dreptul să participe la activități educative, indiferent de particularitățile lor; școala trebuie să fie pregătită să-și adapteze conținuturile, metodele și ritmul; comunitatea școlară este coresponsabilă de succesul fiecărui elev.
Pe marginea acestor transformări radicale au existat și încă mai există divergențe de opinii între susținătorii sistemului clasic, tradițional, segregat, și promotorii educației incluzive. Dialogul deschis și formarea continuă a cadrelor didactice rămân esențiale pentru consolidarea modelului incluziv.